miercuri, 7 martie 2012

Filtre obiective

Ce trebuie sa stii despre filtrele obiectivelor DSLR inainte de a achizitiona unul?

M-am hotarat sa scriu acest post dupa ce doi cunoscuti de-ai mei in ultima luna au dat-o in bara din acest punct de vedere, sau ca sa ma exprim altfel au facut alegeri pe care le consider total nefericite si neinspirate.

Filtre obiective
Multi fac greseala sa achizitioneze cele mai ieftine filtre neconsiderandu-le cel mai important factor in reusita unei fotografii. In primul rand multi incepatori posesori de DSLR-uri nu inteleg nevoia unui filtru asociat unui obiectiv. Pentru multi, filtrul trebuie sa fie acolo, mai mult pentru a proteja obiectivul (si nimic mai mult). De ce fac aceasta greseala? Pentru ca nu au factor de comparatie. Nu pot compara din start fotografia realizata cu filtru sau fara filtru, repet, pentru majoritatea filtrul avand doar rol de protectie.

Filtrele aparatelor foto se impar in mai multe categorii. Astfel cele mai importante dupa mine ar fi:

  • filtrele protectoare;
  • filtrele neutre;
  • filtrele UV;
  • filtrele de polarizare (liniara si circulara);
  • filtrele pentru efecte speciale.

Filtrele protectoare, ofera dupa cum le spune si numele protectia elementului frontal al obiectivului si a obiectivului in sine. De obicei acestea sunt construite dintr-o sticla mai rezista la zgarieturi decat sticla din care este alcatuit elementul fontral al obiectivului. In plus, pe langa protectie la zgarieturi preintampina (cu mai mult sau mai putin succes) patrunderea in cadrul obiectivului a firelor de praf oferind in acest sens si protectie impotriva stropilor de ploaie. In plus, un filtru se curata mai usor decat elementul frontal al obiectivului, iar in caz de accident, evident se inlocuieste mai usor (atat ca inlocuire propriuzisa cat si ca efort financiar). Filtrele neutre le recomand doar in situatii in care orice alt tip de filtru nu e de dorit, celelalte tipuri de filtre indeplinind in acelasi timp si rol protector.

Filtrele neutre au ca principal scop prelungirea timpului de expunere cu cateva trepte (3 in general). Actioneaza prin estomparea unei parti a cantitatii de lumina ce patrunde in obiectiv. Sincer nu prea m-am dat in vand niciodata dupa astfel de filtre, in general fotografii sunt avizi de lumina, lumina buna chiar, dar exista situatii in care prea multa lumina strica sau pur si simplu se se doreste obtinerea unor efecte interesante folosind timpi mai lungi de expunere (situatie in care folosirea unui trepied e obligatorie).

Filtrele UV, impreuna cu cele de polarizare sunt cea mai folosita categorie de filtre pentru obiective. Pe langa rol de protectie, blocheaza lumina ultravioleta fiind in acelasi timp complet transparente pentru spectrul vizibil. Acest lucru imbunatateste contrastul fotografiei, efectul lor fiind mai sesizabil in fotografia realizata la nivelul marii sau la altitudini mari unde radiatiile UV sunt mai puternice.

Poate cele mai importante filtre sunt cele de polarizare circulara. Acestea reduc efectul de flare si reflexia luminii de pe suprafetele non metalice imbunatatind in acelasi timp contrastul fotografiei finale dar si saturatia culorilor. Folosite in fotografia de peisaj, filtrele de polarizare accentueaza albastrul cerului. Totusi, trebuie tinut cont de faptul ca acestea nu se pot folosi (sau se pot folosi mai greu) daca elementul frontal al obiectivului se roteste in timpul operatiei de focalizare.

Tehnic in alegerea unui filtru trebuie sa tinem cont de:

  • Daca obiectivul suporta sau nu filtre. Marea majoritate suporta, insa unele obiective cum ar fi cele wide angulare nu suporta nici un fel de filtru (datorita elementului frontal bombat mult in exteriorul obiectivului). Din nou, daca ne dorim un filtru de polarizare circulara s-ar putea sa nu-l putem folosi cu succes. Si pentru ca am fost intrebat, obiectivul de kit de pe multe Nikon-uri, ma refer aici la 18-55 VR nu suporta astfel de filtre (sau cel putin utilizarea lor e mai dificila) intrucat elementul frontal se roteste in timpul focusului.
  • Dimensiunea filtrului (diametrul sau). Aceasta trebuie sa corespunda cu specificatiile obiectivului, fiecare obiectiv avand o specificatie denumita de obicei "filtru filet" care sa indice in milemetri dimensiunea filtrului acceptat. Dimensiunile frecvent intalnite se incadreaza intre 46 si 82 de milemetrii. Evident cu cat dimensiunea unui filtru este mai mare, pretul creste corespunzator.
  • Calitatea sticlei folosita la realizarea filtrului. Evident, aici intervine factorul pret. CU cat un filtru costa mai mult cu atat avem siguranta faptului ca filtru respectiv are aplicate diferite tratamente cum ar fi cel antireflex, este construit dintr-o sticla mai rezisenta la socuri, etc.
  • Grosimea filtrului. Unele filtre sunt special construite pentru a fi folosite cu obiective wide angulare (cele cu unghi larg de cuprindere). Aceste filtre trebuie sa aiba o grosime foarte mica pentru a nu aparea in cadrul la distante focale scurte, fapt ce ar duce la efect de vignetare in fotografia finala. De obicei astfel de filtre au termenul de "slim" in denumirea lor.

Nu in ultimul rand ar trebui sa tineti cont de pret. Multi fac greseala sa cumpere ce e mai ieftin in ideea ca filtru e tot filtru. Total gresit. Filtrele ieftine pot crea efecte de flare in fotografiile cu surse puternice de lumina, rezistenta lor la socuri nu e la fel mare, contrastul rezultat de multe ori e insesizabil, iar utilizarea lor in cele din urma e mult mai daunatoare in fotografia finala decat absenta lor. Personal consider ca efectul unul filtru ieftin (de orice tip ar fi) cu preturi de pana in 50 de lei este doar acela de a proteja elementul frontal al obiectivului de amprente.

Obiectivele de kit Nikon 18-55 (obiective ce se comercializeaza la 400 de lei varianta fara VR, respectiv 500 cea cu VR) accepta filtre de 52 de mm. Un filtru UV pentru un astfel de obiectiv poate costa de la 39 de lei pana la 175 de lei. Filtre care merita cu adevarat pot ajunge ca pret pana la jumatate din valoare obiectivului. Personal prefer seria HD Pro-Slim de la Hoya. Recunosc sincer ca nici nu am testat altceva (in afara de cele ieftine) dar calitatea acestora este unanim acceptata inclusiv in randul fotografilor profesionisti. Daca astfel de filtre va depasesc bugetul, aici gasiti filtre entry level destul de ieftine spun eu pentru a merita sa experimentati cu ele in idea obtinerii unor fotografii mai reusite.

V-a placut postul? Fiti sociabili si dati mai departe pe reteaua de socializare preferata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu